Șoimul dunărean

Identificare

Șoimul dunărean este un șoim mare și puternic, puțin mai mare în comparație cu șoimul călător. Lungimea corpului este cuprinsă între 47 și 55 de cm, are anvergura aripilor de 105-129 cm, o lungimea a cozii de 16-26 cm, iar greutate variază de la 730 la 1.150 g. Sexele au penaj similar, dar femela este cu aproximativ 15% mai mare și cu 40% mai grea decât masculul.
Penajul este maro pe spate și striat pe piept și abdomen, cu capul mai deschis la culoare și cu sprânceană albicioasă. Are un cap relativ mic, pieptul lat, deși corpul păsării este lung și zvelt, cu aripi lungi și coadă lungă. În zbor silueta este asemănătoare cu cea a șoimului călător, dar are aripi destul de largi, cu vârfuri boante.

Biologie și distribuție

Specia este adaptată la zone relativ aride, deschise, de stepă împădurită și zone deluroase din regiunea palearctică (din Europa de Est până în vestul Chinei), unde vânează predominant mamifere, dar se hrănește și cu păsări și alte animale. Șoimul dunărean este adaptat fizic pentru a vâna aproape de sol, pe terenuri deschise, combinând accelerația rapidă cu o mare agilitate. Astfel, preferă ca pradă iepurii și rozătoarele terestre diurne mici și mijlocii, mai ales popândăii.

Specia cuibărește în Eurasia la latitudini medii continentale, arealul său întinzându-se în vest pe mai mult de 7.000 km pornind din Austria, spre est până în China și pe 3.000 km de la Federația Rusă până în Iran. Este întâlnit în principal în stepa împădurită, stepă, sub-deșert și zone deluroase, adesea învecinate pădurilor. Ca și alți șoimi, șoimul dunărean nu își construiește singur cuibul, ci folosește cuiburi deja construite de alte păsări, cum ar fi corbii, ciorile, șorecarii etc. În mod tradițional, preferă cuiburi amplasate pe copaci sau pe stâncării, însă, mai recent, a trecut și la cuiburile de pe stâlpi de electricitate. De obicei, șoimii dunăreni încep să se reproducă din al treilea an de viață. Depun de obicei 3–5 ouă, în mod excepțional 6. Perioada de clocit începe din martie, până la mijlocul lunii aprilie, iar incubația durează 30-32 de zile. Puii părăsesc cuibul la 45-50 de zile după eclozare și petrec următoarele 4-6 săptămâni pe teritoriul părinților înainte pleca spre alte teritorii. Păsările adulte sunt sedentare (de exemplu, în Turcia), parțial migratoare (cele din Europa Centrală) sau migratoare complet (de exemplu, în anumite părți ale Federației Ruse), comportamentul lor fiind influențat de disponibilitatea hranei în sezonul rece, în teritoriile de cuibărit. Specia este un vizitator de iarnă obișnuit în zonele mediteraneene centrale și nord-estul Bulgariei. Este, de asemenea, un vizitator ocazional în Malta. Un număr mic de exemplare traversează Bosforul toamna și primăvara. Juvenili europeni au fost înregistrați chiar și în Pakistan și nord-vestul Indiei. Păsări hoinare sunt ocazional înregistrate în Europa de vest și de nord, din Spania până în Suedia și Estonia.

Statut

Șoimul dunărean este o specie amenințată la nivel global. Este listat ca fiind Periclitat pe Lista roșie a IUCN, datorită trendului populațional descrescător în cea mai mare parte a arealului său și datorită declinului rapid al numărului de exemplare.. Șoimul dunărean este inclus în ANEXA 1 a Directivei Păsări a Uniunii Europene. Pe Listele Roșii din Bulgaria și România specia e considerată Critic periclitat. Acest statut de conservare nefavorabil este rezultatul unei multitudini de factori antropici: electrocutarea, braconajul, comerțul ilegal pentru falconerie, degradarea habitatului și intensificarea agriculturii.

Șoimul dunărean era o specie comună în Bulgaria și România, dar la mijlocul secolului XX specia a înregistrat un declin sever, din cauza schimbărilor în managementul terenurilor, aratul pășunilor, utilizarea pe scară largă a pesticidelor și împușcarea în masă și otrăvirea speciilor răpitoare. Acestea au condus la scăderea populațiilor de șoimi dunăreni din ambele țări. Eforturile de conservare a șoimului dunărean în Bulgaria au început în anii 1980, când a devenit clar că jefuirea cuiburilor este o amenințare majoră pentru specie. De-a lungul anilor au fost întreprinse numeroase acțiuni de conservare.BSPB a fost implicat în două proiecte LIFE care au abordat diverse amenințări pentru specie. În 2015, Green Balkans a început programul de reproducere în captivitate și reintroducere a speciei. Toate aceste eforturi au făcut ca în 2018 să fie confirmată prima pereche cuibăritoare din țară, după decenii de absență.

Amenințări

Fiind o specie pe cale de dispariție la nivel global, șoimul dunărean este sensibil la aproape toate pericolele tipice pentru speciile răpitoare, inclusiv braconaj, otrăvire, jefuirea cuiburilor, electrocutare, deranj și degradarea habitatelor.

Braconajul

Braconajul este o amenințare majoră pentru multe specii de răpitoare, inclusiv pentru șoimul dunărean. Motivele acestor activități ilegale sunt diferite - persecuția directă de către columbofilii din zonele sensibile din cauza atacurilor păsărilor de pradă asupra porumbeilor voiajori, braconajul de către vânători care cred că păsările de pradă limitează populațiile speciilor care se vânează, uciderea ilegală pentru distracție, în special de-a lungul culoarului mediteranean de migrație, braconaj pentru taxidermie etc.

Otrăvirea

Otrăvirea este o altă amenințare majoră, care provoacă mortalitate crescută a șoimilor de toate vârstele. Șoimii dunăreni suferă în majoritatea cazurilor momelilor otrăvitoare puse de columbofilii care vizează în mod direct păsările de pradă, cum ar fi șoimii, ulii și acvilele, care le atacă porumbeii voiajori.

Electrocutarea

Electrocutarea este o amenințare majoră nu numai pentru păsările răpitoare, ci și pentru multe alte specii de păsări. Șoimii folosesc frecvent stâlpii electrici pentru odihnă sau cuibărit și atunci când ating conductorii electrici sunt uciși prin electrocutare. În Bulgaria și România mii de stâlpi electrici au fost deja izolați ca urmare a colaborării de succes dintre ONG-uri și companiile de electricitate. Cu toate acestea, există încă multe linii electrice periculoase care ar trebui modernizate pentru a preveni mortalitatea păsărilor.

Furtul de ouă sau pui din cuib

În anii ‘80, ‘90 ai secolului trecut și începutul anilor 2000 jefuirea cuiburilor era probabil una dintre amenințările majore pentru șoimul dunărean, ceea ce cauzat declinul său rapid în Bulgaria . În ultimii ani, problema nu este la fel de gravă, totuși s-au înregistrat cazuri de jefuire a cuiburilor altor specii de păsări răpitoare, cum ar fi acvila de câmp, hoitarul, șoimul călător- etc. Ouăle și puii păsărilor de pradă sunt apoi comercializați ilegal sau ajung în colecții private.

Degradarea habitatului

Degradarea habitatului este o problemă complexă, care afectează direct populația de șoimi prin distrugerea formațiunilor stâncoase, tăierea copacilor și a pădurilor bătrâne, ararea pășunilor și transformarea acestora în terenuri agricole sau indirect prin limitarea disponibilității hranei prin utilizarea extensivă a pesticidelor care duc la dispariția popândăilor, hamsterilor dobrogeni și a multor păsări de talie mică și medie, care constituie prada principală a șoimilor.

Deranjul uman
Deranjul cauzat de oameni în apropierea cuiburilor poate duce la eșecul reproducerii. Dacă adulții își lasă ouăle sau puii nesupravegheați din cauza tulburărilor, aceștia pot muri sau pot fi mâncați de alte animale, cum ar fi jderii, corbii sau ciorile. Deranjul în apropierea locurilor de reproducere este o problemă din ce în ce mai mare din cauza lipsei de conștientizare a publicului, a lipsei de informare, a lipsei traseelorde drumeție marcate sau a indicatoarelor și a lipsei controlului din partea autorităților în zonele protejate. Alte practici care ar putea provoca deranj sunt diferitele sporturi extreme care sunt practicate în habitatul de reproducere a șoimilor, de ex. zborul cu parapanta, alpinismul, turismul speologic, curse off-road sau alte activități similare.